Precursorul pianului
Ideea unui instrument care sa foloseasca ciocanele pentru a lovi corzile si pentru a obtine sunete elegante, inalte si variante dateaza inca din perioada Renasterii italiene. Dupa cum stiti, Renasterea a fost o epoca infloritoare pentru arta in general, epoca in care s-au facut primele incercari de imbunatatire ale instrumentelor muzicale clasice si chiar s-au inventat unele noi. Primul clavecin a martelleti (cu ciocanele), pe care il putem numi cu incredere unul dintre cei mai apropiati predecesori ai pianului, a fost construit intre 1709 si 1711 de Bartolomeo di Francesco Cristofori, si finalizat in 1726. Acesta este de fapt primul instrument cu ciocanele si reprezinta baza mecanismului de pian utilizata cel mai frecvent pana in zilele noastre.
Inventarea pianului si a pianinei
De aici incolo, istoria este usor neclara, totusi ideea de a construi primul pian, de a raspandi si populariza astfel de instrumente le este atribuita germanilor. Oficial, francezul Marius si organistul german Schröter sunt recunoscuti ca inventatori ai pianului cu ciocanele, iar Gottfried Silbermann este cel care a inventat pianina. Prin stradania acestuia din urma, instrumentul a fost perfectionat si construit in mai multe orase nemtesti, capatand prestigiu si valoare in ochii muzicienilor europeni.
Raspandirea pianelor pe glob
In jurul anului 1910 pianele sunt atat de populare incat se fabrica in serie la Leipzig, Berlin, New-York, Paris, Stuttgart si Bremen. Sunt renumite firmele: Blüthner, Bechstein, Steinway, Erard Sebastien, Lipp & Sohn, August Förster, Schiedmayer, care au proprii lor inventatori de piane. Designul incepe sa se modifice in functie de tipul camerei in care urmeaza sa fie folosit. Pianul cu coada, cel pe care il cunoastem simplu sub numele de pian, este destinat incaperilor mari, depasind lungimea de 2m si fiind excelent pentru concerte cu un numar mare de spectatori.
Spre deosebite de pian, care este asezat orizontal pe cele 3 picioare, pianina este mai mica, are o pozitie verticala si este destinata salilor mai mici. Pianinele sunt, de asemenea mai ieftine si adesea sunt folosite in scoli pentru a-i initia pe cei tineri in arta interpretarii la astfel de instrumente.
Perfectionarea pianului
Deoarece orice variatie de umiditate sau temperatura ducea la dezacordarea instrumentului, lemnul in care sunt montate cuiele de acordaj era din esenta tare si era supus unui tratament special. La constructia pianului se foloseau mai multe feluri de esente de lemn: stejar, fag, artar, plop canadian, brad, molid si alte esente mai moi. Multe dintre aceste esente se folosesc chiar si astazi.
Existau doua tipuri de sisteme mecanice in constructia pianelor: vieneza si englezeasca. Mecanica englezeasca este de preferat in locul celei vieneze, datorita faptului ca permite cu usurinta interventii pentru reglare, acordaj pian sau reparatie pian. De asemenea sistemul e mai solid si functionarea, mai precisa.
In 1830 fabrica de piane Steinway-New York a schimbat pozitia corzilor, incrucisandu-le si reusind sa faca o economie mai mare de spatiu, sa foloseasca corzi mai lungi si sa obtina astfel un sunet mai puternic si mai frumos. Astazi toate pianele si pianinele se construiesc numai cu corzi incrucisate si mecanica englezeasca.